Cum a reuşit o companie de construcţii să crească, ajungand la afaceri de peste 8 milioane de euro, într-un an în care investiţiile păreau că s-au temperat

Într-o perioadă în care din mai multe industrii vin semnale negative, iar sectorul construcţiilor rezidenţiale nu are nici el un ritm îmbucurător, găsirea unei zone de creştere este încă o provocare. Pentru compania românească Terano Construct, câştigul a venit din retail, care astăzi reprezintă 60% din totalul lucrărilor de construcţii pe care le realizează. Cum a reuşit compania să crească într-un an în care investiţiile păreau că s-au temperat?

Terano Construct, companie românească din sectorul construcţiilor, va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri estimată la 8 milioane de euro, în creştere cu 1 milion de euro faţă de anul precedent, în condiţiile în care începutul de an nu a fost la înălţimea aşteptărilor companiei, dar ulterior a reuşit să recupereze decalajul. „Anul acesta, domeniul a avut un debut mult mai lent, mai greu de previzionat şi mai temperat în investiţii noi. Deşi au fost diferite ca dinamică, primele zece luni le putem defini ca bune, dar trebuie să admitem că puţin mai slabe decât în anul anterior. Chiar dacă finalul de an este foarte aproape, am convingerea că în aceste două luni vom reuşi să recuperăm şi să ajungem în poziţia în care să depăşim, din punct de vedere financiar, anul precedent”, spune Marian Ciupitu, director general al Terano Construct, companie care a luat naştere în 2008, exact când criza economică a debutat şi a lovit întreaga lume.

Marian Ciupitu, director general, Terano Construct: Greu de estimat cum va fi 2025, dar fireşte că ne dorim o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 10% faţă de anul precedent. Totuşi, în contextul actual, având în vedere că este un an de schimbări, fiind an electoral, nu ştim cum va evolua situaţia.

Vezi mai multe aici.

Sursa foto: businessmagazin.ro

Share on Facebook Share on Twitter Share on Google